Sursa poza si informatii: romania-insider.com

Conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR), un număr tot mai mare de companii românești alege să se împrumute de la grupurile-mamă străine în detrimentul instituțiilor bancare locale. Această tendință este detaliată de Cursdeguvernare.ro și ridică întrebări cu privire la direcția viitoare a pieței financiare din România.

Creșterea împrumuturilor intra-grup

Statisticile recente indică faptul că în anul 2024, ponderea împrumuturilor realizate în cadrul grupurilor internaționale a atins 44% din totalul datoriilor financiare ale companiilor non-financiare. Aceasta reprezintă o creștere de 5 puncte procentuale față de anul 2020, ultimul an pentru care sunt disponibile date relevante în acest sens. Specialiștii BNR subliniază că această formă de îndatorare reprezintă un segment semnificativ în peisajul financiar al companiilor românești.

Impactul asupra datoriilor totale

De asemenea, raportul BNR arată că împrumuturile dintre filiale și grupurile-mamă externe constituie 31,6% din totalul îndatorărilor sectorului real al economiei. Creșterea anuală a acestui tip de îndatorare a fost de 10,5% în decembrie 2024, depășind ritmul de creștere al datoriilor financiare totale, care a fost de 8,9%.

Avantajele și riscurile împrumuturilor intra-grup

Pentru companiile românești, împrumuturile intra-grup pot oferi avantaje semnificative, precum termeni mai favorabili și costuri de finanțare mai scăzute comparativ cu opțiunile disponibile pe piața bancară locală. Totuși, această strategie nu este lipsită de riscuri. Dependența excesivă de capitalul provenit de la grupurile-mamă poate diminua autonomia financiară a companiilor și le poate expune la riscurile economice și financiare ale economiilor țărilor respective.

De ce aleg companiile această cale?

Motivația principală a companiilor pentru a accesa acest tip de finanțare include flexibilitatea sporită, controlul mai bun asupra costurilor și termeni contractuali mai puțin restrictivi. În plus, companiile pot profita de expertiza și resursele grupului internațional de care aparțin, în contextul în care piețele financiare locale își revin treptat după instabilitățile recente.

În concluzie, creșterea ponderii datoriei străine intra-grup în structura de finanțare a companiilor românești sugerează o adaptare la oportunitățile oferite de economia globalizată. Pe măsură ce direcția piețelor financiare evoluează, va fi interesant de observat dacă această tendință continuă și care vor fi implicațiile sale pe termen lung asupra economiei românești.